Viata dupa moarte...

... E intuneric, prea intuneric! Ma tot gandesc ca este un vis! Altfel nu poate fi asa intuneric! Asa pustiu! Nu...sigur e un vis! O sa ma trezesc! Acum! De ce nu m-am trezit? Daca e un vis de ce sunt constienta de ce mi se intampla? Cum am ajuns aici? De ce? Si mai ales unde sunt?

Am incercat de cateva ori sa tip, degeaba, nu este nimeni in jur, desi aud pasi, voci, rasete... sunt departe, undeva deasupra exista oameni! De ce nu ma aud? De ce nu ma ajuta? De ce nu pot striga suficient de tare? Poate-i doar imaginatia mea...

Cum am ajuns aici? Acum cateva secunde eram acolo sus, eram si eu cu ei, radeam, eram fericita...oare ala era Paradisul? Oare asa trebuie sa-mi trag pacatele? Poate a fost o pedeapsa... Oare o meritam? Trebuie sa fi facut ceva tare rau ca sa ajung direct aici! Unde? Nici eu nu stiu...nu vad nimic, doar pot simti in jurul meu niste stanci reci si neinsufletite. Poate sunt intr-o prapastie sau poate este o pestera...sau...sau poate... dar nu...nu este posibil asa ceva... sa fie asta iadul meu?! De ce este asa rece?! De ce ei nu ma aud?! Oare nu-mi simt lipsa?! Oare niciunul dintre ei nu a realizat ca nu mai sunt?!

Singura mea scapare ar fi sa pot zbura, stiu ca acolo sus este o iesire din locul asta, trebuie sa fie! Sau cel putin daca m-as putea inalta ei mi-ar auzi strigatele! E tot mai rece! Totul in jurul meu doare! Parca spatiul se ingusteaza, peretii ma strang si fiecare celula a corpului meu simte o durere cumplita... ce am facut sa merit asta? Am fost om! Am fost ca ei, ca ei toti, m-am jucat! Nu asta este viata?! O joaca?! De ce doar eu am fost pedepsita?! Oricum nu mai conteaza...trebuie doar sa ies, cat mai repede! Locul asta ma distruge!

Ma simt atat de apropiata de tot ceea ce ma inconjoara, ca si cum as fi calcat aici de sute de ori, insa nu-mi amintesc nimic din toate lucrurile astea reci si fara viata...sau poate... Oare este posibil? Sa se fi schimbat totul atat de mult? Dar de ce? Ce putea pustii in halul asta un loc care era acum ceva vreme atat de colorat, luminos si plin de viata? Sau stai...greseli pamantene! Nu eu am fost pedepsita pentru ele, el a fost!

Trebuie sa fac ceva, trebuie sa reusesc sa aduc totul inapoi, sa pot iesi de aici, sa nu mai repet greselile! Si daca e prea tarziu?! Daca nu va mai fi nicioada la fel?! Pfff...nu, trebuie sa incerc, in fond ce alta solutie am! Tine doar de mine! Stiu ca doar eu pot readuce viata aici! Trebuie sa incerc! Trebuie sa traiesc!

O sa o iau de la capat! Eu am construit frumusetea aia! Daca am reusit odata de ce nu as reusi acum?! Da, dar asta a fost de mult...daca nu mai stiu sa fac asta? Daca e prea greu? Nu! Trebuie! Nimic nu m-a oprit pana acum! Trebuie sa pot! Gasesc eu ceva! Pot invata sa vad in intuneric, pot incalzii peretii astia, pot sa aduc soare aici! Sau...pot trisa! Pot sa aduc toate astea dintr-o data, asa brusc! Pot readuce fericirea! Dar nu ar fi corect! Poate ca ei nu ma aud acum, dar ma vor auzi la un moment dat! Vor stii ca am trisat! Va fi o alta greseala! Sau nu! Poate ca nu va fi o greseala daca voi invata sa o fac corect, daca o voi face sincer si fara sa cred ca este o metoda de a trisa... Pot sa o fac! Merit asta, merit ca aici sa fie soare! Da! Vad lumina! Usor, usor totul se schimba, revine la normal! Stiu locul! Am avut dreptate, este o parte din mine! Ma pot inalta! Pot ajunge la ei! Pot evada! Locul asta nu ma mai uraste, ma lasa sa evadez, ma lasa sa fiu fericita! 

...si sunt inapoi pe Pamant! Este asa bine sa fii acasa! Simt asta, simt cum acolo este viata din nou! Poate ca nu a fost o greseala! Poate ca nici nu trebuia sa ma abtin atat, poate ar fi trebuit sa accept asta din prima clipa, inca de pe vremea cand acolo era frumos... poate ca nu as fi trecut prin asta acum... Nu-i nimic! Este bine asa! Am reusit! Dar cum voi reusi sa le explic lor unde am fost tot timpul asta si mai cu seama cum am putut reveni acum? ...

G.A.: "Hei! Opreste-te! Eu stiu ce gandesti! Vor intelege! Ei te cunosc si te iubesc! Va fi bine, doar continua sa mentii soarele acolo!"

...

Si totusi exista iubire...

Uneori ne indoim de existenta EI, alteori consideram ca nu avem loc si de EA in viata noastra, insa dragostea nu intreaba cand sa vina, EA nu respecta reguli, nu respecta grafice sau planificari, nu se calculeaza in functie de calendar, de anii bisecti sau de pozitia planetelor...pur si simplu apare, de nicaieri, sunt oameni pe care credeai ca nu-i vei privi vreodata in felul ala si brusc realizezi ca fara sa stii, fara sa ai timp de pregatire sau de gandire a venit, s-a instalat linistita...
In lumea aceasta in care totul este dinamic, in care noi toti alergam dupa miraje frumos conturate, dupa vise care "cu siguranta vor deveni realitate", nu ai crede ca mai este timp si pentru EA, probabil ca daca dragostea  ne-ar fi cerut permisiunea, daca ne-ar fi intrebat cand este si momentul EI, oamenii nu ar mai iubi niciodata, pentru ca lumea vrea ceva palpabil, material, nu "prostii adolescentine"... Dar daca tocmai aceste "prostii adolescentine" ne fac fericiti asa cum nimic altceva nu ar reusi? Daca exista o fericire pe care lucrurile materiale nu o pot oferi? Daca asta este fericirea suprema? Atunci este clar ca avem nevoie de EA si pentru ca avem nevoie ii vom ierta si micile escapade in care comploteaza cu inima, fara ca tu sa bagi de seama, pentru a detrona creierul...

"Si totusi exista iubire, si totusi exista blestem...

Dau lumii, dau lumii de stire

iubesc, am curaj si ma tem!"

Ai mei...

Stii perioadele alea cand esti la pamant? atunci cand crezi ca nimic nu te poate ajuta? Mda... probabil ca nimeni nu si le doreste insa ele apar in viata noastra oricum, atunci si abia atunci realizezi cati prieteni ai...
Eu am descoperit ca am o groaza, intr-adevar oamenii la care ma asteptam, oameni care te iau pur si simplu din pijamale, te indeasa in haine ceva mai ok si iti spun: "asta e viata ta acum, obisnuieste-te cu ea si traieste-o". E minunat sa vezi cum toti se mobilizeaza sa te scoata dintr-o stare urata, adevarul este ca pentru asta ii iubesc, capacitatea lor de a stii mereu ce simt si de a ma ridica atunci cand cad.
In viata mereu pierzi ceva pentru a castiga altceva, iar oamenii devin "trepte", pentru a putea urca orice munte, apoi dispar si vin unii noi, gata sa ti se ofere... Eu am pierdut ceva foarte important, insa nu asta conteaza, i-am castigat pe ei:

Ancuta

Omul care pune atata suflet pentru tot ceea ce are in jur incat nu ai crede ca-i mai ramane si pentru ea, bine, sincer vorbind de cele mai multe ori se uita pe ea incercand sa-i ajute pe ceilalti. Poate ca nu mereu va fi draguta si finuta, insa asta ador la ea: felul in care rasul ei umple o camera intreaga, zambetul pe care ni-l ofera in fiecare dimineata, imbratisarile calde si puterea de a fi intotdeauna sincera cu tine, asa cum doar un prieten ar putea sa o faca.

 Maggie-du

Iti inveseleste fiecare dimineata, doar prin simpla ei prezenta. Desi de cele mai multe ori pare cea matura si grijulie, stie sa fie copil, este gata mereu de cate o tampenie, dar mai presus de toate este gata mereu sa-ti fie alaturi... o imbratisare a Magdei vindeca orice rana, fie ea interioara sau nu. Felul in care de cele mai multe ori ne intelegem din priviri si capacitatea ei de a stii intotdeauna ce si unde doare o fac sa fie una dintre cele mai bune prietene ale mele.

DeeDee

Acum un an as fi spus despre ea: "cel mai monoton om", insa ajungand sa o descopar cu adevarat, am realizat ca este un om extraordinar, un prieten minunat si un partener excelent de "tampenii". Ea are acel ceva, denumit poetic de catre bunica mea "tranci", este cea mai pasionala persoana pe care am cunoscut-o, atat cand iubeste cat si cand uraste..asa ca trebuie mare grija  (nu degeaba i se spune Doinozaurus)!

Tei

Are o carapace pe care o poarta cu nespusa mandrie, insa putini stiu ca in spatele ei se afla un om extraordinar. Poate parea haios, mistocar sau ironic in majoritatea timpului, insa in spatele acestui paravan se afla un  prieten sincer, intelegator si profund, iar arta de a-l descoperii nu o poti descifra decat atunci cand el este gata sa te lase in viata lui.

Ionel

Ultima, dar nu cea din urma (strategica asezarea)... un prieten adevarat cu tot ce presupune asta. Rea, egoista, morocanoasa, probabil asa este pentru toti ceilalti, pentru mine? Dulce, intelegatoare, finuta, ce mai..o miericica de om! Stie cand sa renunte la orgoliul ei si sa-ti fie alaturi, cand sa-ti spuna "va fi bine, promit eu" si cand "asta e viata, obisnuieste-te", cand sa te "dragaleasca" si cand sa te tranteasca la pamant pentru a te face sa realizezi ce se intampla... 

Multumesc guys pentru tot ceea ce faceti pentru mine, pentru ca ati aparut in viata mea si pentru ca m-ati lasat pe mine sa intru in a voastra! Love you!