,,Intr-o balta neagra patru ochi luceste, ce sa fie oare? cred ca e doi peste"...

In fiecare film pe care il vad exista un personaj negativ...cel pe care, la un moment dat, ajung sa il urasc pentru ceea ce este, ce face, chiar si pentru ceea ce simte.
Aseara, ramasa singura, mult prea obosita pentru a adormi, la o ora destul de tarzie mi-am luat telefonul sperand sa pot gasi un post de radio cu muzica putin mai linistita, imi doream din tot sufletul sa pot inchide ochii, sa uit tot ceea ce ma macina si sa pot pleca linistita spre lumea viselor...whatever, am gasit nu tocmai ceea ce am vrut dar m-a ajutat, nu sunt sigura cum se numeste (asta pentru ca telefonul meu nu-mi arata decat frecventa), si am ascultat o piesa de teatru...era ceva cu Zaraza daca nu ma insel, asta nu conteaza, oricum am realizat ca uneori si eu pot fi personajul negativ in propria-mi viata, pot face lucruri care ma catapulteaza in sfera acestui tip de oameni...pot intra sau iesi din viata celor la care tin, tulburandu-i, doar pentru a-mi fi mie bine...pacat ca nu-ti poti cladi fericirea pe nefericirea altora.
Probabil ve-ti spune ca deja trec la filozofii plicticoase, dar mi se pare normal ca uneori sa ma intreb ce rol am eu in viata mea, chiar si personajele principale pot fi bune sau rele...deci eu? in ce categorie intru?
Cred ca sunt un personaj pozitiv, dar care ajunge sa faca orice doar pentru a-si salva sentimentele, deci ajung sa fiu putin cam exagerat de posesiva si poate chiar geloasa cu ceea ce ma leaga de cei din jur...
La inceput am spus ca Gossip va insemna in primul rand onestitate, deci ma simt nevoita sa recunosc ca uneori -din pricina unor idei preconcepute- am judecat oamenii si am pus etichete doar pe pareri...deci probabil ca uneori sunt un monstru:))...n-o sa spun ca ma urasc pentru ca nu este asa...nu regret nimic din tot ceea ce a fost, spun doar ca imi cer scuze pentru tot.
A parut cam fara sens...daca nu ar fi fost acele pareri viata mea ar fi fost alta acum si cum nu vreau o schimbare nu regret, dar stiu ca a fost urat...e ciudat:)).
In fine, nu ma luati in seama...am avut o stare asa mai melancolica pentru cinci minute, probabil vremea e responsabila pentru asta :p...acum mi-a trecut si am redevenit narcisista:)) deci sunt un om buuunn!!!!=))

,,Nu ne vom impaca pentru ca nu ne-am despartit...defapt nu cred ca suntem impreuna"

Nu va asteptati la cine stie ce...titlul nu are mare legatura cu continutul, defapt nu are nici o legatura. Am promis cuiva ca voi pune titlul asta la urmatoarea mea postare, si cum am promis nu puteam da inapoi.

Astazi va voi vorbi despre una dintre cele mai bune prietene ale mele...stiu ca va comenta ceea ce voi scrie dar asta e realitatea uneori. I-am spus ca voi scrie despre ea si m-a rugat sa spun ca ea este : ,,zeita care mi-a schimbat viata”...cam asa e, chiar mi-a schimbat viata. M-a facut mai rea, mai insensibila (doar pentru animite situatii) , dar mai desteapta:)).

Ea este cea cu care ma cert zilnic, cea careia ii spun: ,,Te urasc!” cu zambetul pe buze, asta pentru ca defapt o iubesc. E cea mai dura persoana ,,sensibila” pe care am cunoscut-o pana acum, pentru asta o apreciez: trece peste toate fara sa-i pese, sau asa pare. Putini stiu ca de multe ori are sufletul bandajat si ca ranile sunt atat de adanci incat orice doctor ar spune: ,,Il amputam”, asta ca o gluma...

Multi spun ca este ciudata, asta pentru ca ei sunt superficiali si nu vad decat aparentele...recunosc oficial ca si eu am facut parte dintre ei si ca la inceputul liceului, cand am vazut-o pentru prima data, am spus: ,, punk-ista...nu vom fi niciodata prietene, probabil ea va fi rivala mea”.

Obisnuieste sa fie rece, uneori egoista, chiar rautacioasa cu cei ce nu o cunosc, dar in momentul in care simte ca un om merita mai mult se dezvaluie, e dulce, spontana si are un simt al umorului deosebit. Zilele trecute imi spunea: ,, De ce a trebuit sa apari tu? Sa simt din prima ca trebuie sa fim prietene? Parca vad ca o sa iesi din viata mea atunci cand ma astept mai putin...de ce a trebuit sa tin la tine? Lingusitoareo!”, cam asa e...imi place sa ma bag pe sub pielea oamenilor, insa ceea ce nu stie ea este ca nu poti scapa asa usor de mineJ), eu nu voi iesi din viata ei asa tam-nesam, greu scapa omul de mine>:).

Scriu despre ea pentru ca este una din ,,cele 3”, adica este una dintre persoanele fara care nu pot lua nicio decizie, si cum v-am povestit deja despre surioara mea, era randul lui Bufly. Va urma si a treia persoana, insa de ea ma leaga mult mai multe si ei ii datorez o multime de lucruri, deci nu acum!

Am facut asta pentru ca simt nevoia sa-i multumesc lui ButterFifi pentru faptul ca a intrat cu bocancii in viata mea, mi-a schimbat-o, m-a invatat sa iau decizii corecte in momente critice si mai ales pentru ca m-a invatat sa tratez viata doar ca pe un drum, sa merg fara sa ma las influientata de cei ce-si doresc sa cad...cam asta e tot

A, si apropo, promit public ca ma voi stradui ca niciun baiat sa intervina intre noi si nimic nu ma va schimba atat de tare incat sa uit de tine.( am evitat sa folosesc cuvantul niciodata:)), stiti voi de ce)

Love you Bufly!!!:X:X:X:X:X:X

Printre vise reale

Astazi am avut parte de prima zi de primavara, a fost cald, prea cald pentru aceasta perioada, noroc cu vantul, daca nu ar fi fost el probabil acum as fi fost extrem de transpirata.
Asa deci...a fost o zi de primavara. Si ce puteam face eu si Bufly? Bineinteles ca am iesit si am hoinarit toata ziua. Pana pe la ora 15 ne-am plimbat in jurul parculetului dintre blocuri sperand ca se vor elibera doua leagane:)). La trei, cand copii mici au trebuit sa plece la culcare, noi am fost acolo gata sa le luam locul. Normal ca prima zi de primavara trebuia sarbatorita asa ca am alergat din magazin in magazin pana cand am gasit inghetata (prima data in acest an:>, ne-am pus cate o dorinta:)) )
Ce poate fi mai relaxant? Noi doua, intr-un leagan, cu o inghetata in mana, iar vantul care bate din fata, facandu-ne parul sa arate superb...mirific. Nu a fost chiar asa: defapt am terminat inghetata inainte ca leaganele sa se elibereze si vantul batea din spate nenorocindu-ne coafurile:))), oricum a fost frumos.

Traim in Romania si ziua a fost mult mai amuzanta datorita acestui detaliu minor. A fost un caine de care eu m-am speriat (ca de obicei...fobia mea:P), mai apoi un tip m-a rugat sa ma dau drept prietena lui si sa-i spun mamicii la telefon, care era cam ingrijorata ca ,,baietzelul" nu a ajuns acasa, ca el este cu mine( in timp ce biata femeie povestea cum o sa-i faca ,,mamaliguta cu carne prajita"), dupa asta un pusti de vreo 10 ani s-a indragostit de cruda si nemiloasa Bufly, care a preferat sa nu-l bage in seama, distrugandu-i visele[-(...mai apoi, satula pana-n gat si putin scoasa din pepeni, a avut cea mai draguta reactie ever: eram ,,pasaite" (stiti voi, atunci cand un baiat scoate sunete cu care probabil ar putea chema doar niste pisici si datorita carora ar trebui sa para interesant) prietena mea spune: ,,Daca mai face odata asa ii bag limba pe gat!":)) m-a mirat reactia ei si nu stiam ce sa inteleg, trebuia sa fie ceva gen:,,Il fac sa taca pentru totdeauna".
Cand am sesizat ca intr-o jumatate de ora trebuie sa fim acasa, asta pentru a scapa de reactiile gen: ,,La cat ai zis tu ca esti in casa? Aud?'', ne-am hotarat sa stam in fata unei scari de bloc pentru a ne planifica vara. A fost o imagine destul de trista pentru ca nu ne puteam povestii ce vara superba vom avea stiind ca a doua zi trebuia sa fim la scoala, in prima banca, cu ZoZo care urla: ,,Simplu,simplu!".
Oricum am preferat sa pastram zece minute de liniste, in care priveam spre parc- o puzdenie de copii si parca la fiecare 2 minute prin fata noastra treceau oameni tinandu-se de mana (in mod cert dragostea s-a nascut primavara)...Orasul a reinviat dupa iarna grea!

A fost o zi care mi-a amintit de CORESI, nu stiu de ce dar aveam acel feeling ciudat, mi-a fost atat de dor de tot ceea ce traiam acolo, acele emotii din-naintea matematicii, acele pauze in care clopotelul ne prindea intinse pe banca din curtea scolii si chiar si de acele mici rivalitati...

Pentru ca viata e frumoasa...

De cateva zile fericirea mi-a aflat adresa...nici nu era asa greu sa o gaseasca, insa pana acum ea: ,,Nu, batman, batman”... Sa nu intrebati de ce pentru ca nu as stii sa va raspund. Cred ca au fost mai multi factori care m-au facut sa am o stare usor euforica: mai intai am invatat sa ma bucur de lucrurile marunte (cum ar fi o simpla balansare, cu un simplu leagan, intr-un simplu parc), mai apoi am descoperit ca oamenii pot intra sau iesi din viata ta cu un motiv anume, insa sunt si fiinte care raman permanent in suflet si in gand, acestia sunt prietenii, am invatat sa nu-mi pese asa tare, sa arunc trecutul in trecut, insa nu si in uitare...astea toate m-au facut fericita. Aaa, si inca ceva: orice moment poate fi perfect...depinde doar de persoana de langa tine.

Visele mele se implinesc
Cat bat din palme sau cat clipesc
Respir iubire, manac iubire
Va dau la toti si va molipsesc
Nimic in lume nu ma opreste
Sa urlu tare "Sunt fericit !"
Nu-mi strigati ce sa fac
Fiindca timpu-i un ac
Iar noi suntem ata din el.

Poate ca nu-i o schimbare in bine, veti spune voi, posibil sa fie asa...poate ca nu am facut decat sa devin mai rea sau mai insensibila, desi nu pot ramane ca o stanca la gesturile minore facute de cei din jur, gesturi frumoase, care te fac sa te gandesti la cat de minunata e viata. Aste inseamna ca nu, nu sunt mai insensibila, insa acum simt mult si arat putin. Cine-mi poate spune daca-i bine sau nu!?

Nu, nu am incetat sa visez, nu am incetat sa ma pierd printre amintiri...e ceva firesc, insa am renuntat sa ma mai consum pentru ele.

De un lucru sunt sigura: m-am indragostit irevocabil de viata mea!

Cum ar fi viata fara...primavara?

Ploua torential. E primavara, de ce ploua iar? Ma amestec printre multimea ce alearga intr-o goana nebuna si realizez ca sunt singura ce observa picaturile mari de apa coborand din norii negrii de deasupra... sau poate... nu, nu se poate sa ploua numai pentru mine. Si ma gandesc la tine,incep sa ma comport ca cei din jurul meu, devin normala. Intru in ritmul impus si nu observ ca picaturile de ploaie s-au transformat in fulgi mici.

Mi-ai captat mintea... Ma trezesc intr-o lume necunoscuta mie, blocuri sobre, oameni incruntati, masini ce nu s-ar oprii nici macar pentru a salva viata unui om. Tu ma faci sa vad lumea asa pentru ca fara tine Universul nu poate fi colorat sau vesel. Ai plecat inainte sa-ti spun tot adevarul, preferai sa te hranesti cu minciuni...inutil!

De ce se intuneca? E abia dimineata... Nu pot vedea nimic. Oare am orbit sau asa trebuie sa fie viata? Incep sa invat sa traiesc orientata doar de simtul tactil si de auz.

Se apropie, o mare de sunete ciudate...mi-e teama. Unde esti? Am nevoie de tine. Incep sa le simt respiratiile, categoric sunt mult prea aproape. Rad, au un ras draconic, nu mai pot. Inima imi bate cu putere. Vreau sa fug, dar unde? M-ar urmari peste tot, pana as ceda. N-am niciun fel de scapare...ei stiu ca sunt slaba, ei stiu ca nu te mai am. Tu ii pui sa faca asta? Oare tu esti cel ce se bucura atat de tare de suferinta mea? Stiu ca in spatele lor este cineva, rade si el...insa nu pare ca asta vrea, o face fortat. El este de vina pentru tot...dar nu, nu poti fi tu. Dintr-o data au tacut, ma simt goala pe dinauntru...au plecat, nu-i mai pot simtii.

Picioarele mele se misca involuntar, ma indrept spre lumina dar nu deschid ochii. Dupa atata intuneric m-ar orbi instantaneu, insa continui sa merg. Stiu ca este lumina, o simt. E calda si plina de energie pozitiva, dar este mult prea sus. Nu voi ajunge niciodata la ea. Nu voi scapa niciodata de interiorul meu.

Ridic mainile si astept o minune, astept sa invat sa zbor...mi-e teama ca voi ramane pe vecie prinsa in adancul meu, la doar doi pasi de lumina. Simt o atingere calda si inevitabil deschid ochii. N-am orbit - lumina aceasta nu-mi face rau, ceva ma trage in sus, ma desprinde de intuneric si ma atrage inapoi in lumea reala. Mai arunc o privire inapoi si realizez ca inauntru totul este schimbat, e soare...Dar nu se poate...acum cateva minute era un iad. Am ajuns sus. Lumea a devenit din nou normala: sunt pomi infloriti, pasari, oameni zambitori...chiar e primavara. Universul s-a schimbat, dar de ce? Unde-i ploaia, zapada, unde-s blocurile triste? Totul este diferit...oare am trecut in alta galaxie?

Intr-o clipita imi trece prin cap ceea ce s-a intamplat si brusc imi amintesc de salvatorul meu. Intorc capul si te vad pe tine. Acum inteleg...te-ai intors pentru mine, nu ma pedepseai, ma faceai doar sa vad cum poate fi lumea in lipsa ta. Esti aici...nu ma mai tem de nimic! Ai adus soarele. Te strang in brate...nu ti-as mai da drumul, m-ai facut atat de fericita prin simpla ta prezenta...

-Sa nu ma mai parasesti niciodata...fara tine lumea mea ar fi un haos\
-Nu fi copil.
-N-ai inteles nimic din ceea ce ti-am spus

Hai sa visam...

Hmmm...Strawberry a uitat sa mai scrie, iar Ciupercutza amana sa posteze...asa ca m-am hotarat sa va scriu eu.
O sa incep prin a va spune ca cei ce se simt lezati de postari n-au decat sa isi exprime furia dandu-se cu capul de pereti, pentru ca din acest moment administratorii sunt cei care hotarasc daca un comentariu va fi afisat sau nu. Asta in urma unor divergente cu persoane care si-au uitat buna crestere acasa si au folosit un limbaj obscen...
Acum, sa revenim...astazi ma gandeam sa scriu ceva real, sa fac o mica prezentare a lumii in care traim, dar am realizat ca este o lume mult prea trista, iar astazi e sambata, o multime dintre voi probabil va pregatiti de party-ul de la sfarsitul saptamanii asa ca nu are rost sa va stric buna dipozitie cu problemele cotidiene. Vreau sa facem un mic exercitiu de imaginatie...este ceva ce m-a pus pe ganduri o perioada.
Un prieten m-a intrebat ce mi-as dori sa fac daca as avea lumea pentru o zi, daca as putea controla tot ceea ce se intampla in jurul meu. I-am spus ca nu m-am gandit niciodata la asta...De atunci ma tot chinui sa gasesc un raspuns...am realizat ca nu-mi doresc nimic atat de tare. Am intrebat o parte din cunoscuti si am auzit raspunsuri precum: ,,Mi-as lua prietenii si as face curse de masini toata noaptea...ar fi funny" , ,,As incerca sa imi cer iertare de la mai multe persoane, si as incerca sa ajut toti copiii din orfelinate", ,,As avea orice fata mi-as dori", ,, Haine gratis? as sta numai in magazine", tata mi-a spus ca ar da ordine sa se exploreze Universul cu simt de raspundere, sa putem descoperii alte forme de viata...interesant.
Raspunsuri indraznete, dar niciunul nu m-a multumit...poate ca sunt prea exigenta sau prea mofturoasa, dar nu as face niciunul dintre aceste lucruri. Probabil mi-as petrece ziua facand lucruri extreme, m-as straduii sa simt ceva unic, ceva ce nu as putea sa traiesc altfel...inca nu sunt foarte hotarata. Idei? Ajutati-ma please...vreau sugestii, v-ati gandit vreodata la asta?
Funny:)))

Despre umbrele trecutului...

Vi s-a intamplat vreodata sa va fie teama de viitor, sa va temeti de viata atat de tare incat sa traiti in trecut? Mie da...pana acum ceva timp traiam o poveste care poate nici nu a inceput, dar sigur s-a terminat demult. Eram prinsa acolo...parca EL, timpul, isi dorea sa nu traiesc, vroia sa ma anihileze, iar trimiterea mea cu gandul in trecut era singura sansa. A fost o poveste, una singura? Pai atunci eu de ce o traiam incontinuu, de ce devenisem atat de previzibila pentru mine? Stiam scenariul si-mi cunosteam pana si gesturile, dar cu toate astea nu ma plictiseam, adoram sa traiesc un ciclu la nesfarsit.
Pana acum! Acum am realizat ca trecutul meu a fost altfel: plin de lucruri pe care vag mi le mai amintesc, cu oameni despre care acum nu mai stiu nimic, practic plin de straini... in fiecare zi ma redescopar si ma uimesc... parca as fi avut o amnezie din care m-am trezit abia dupa atata timp.
Acum cred ca sunt gata sa merg cu fata catre viitor, simt ca pot privi in acea directie, ca nu mai este nevoie sa calc greu si cu teama pentru ca fata mea este orientata spre trecut. M-am dezlegat de tot, de locuri, de fapte, de oameni... Sunt ca un copil care abia acum descopera lumea, a deschis ochii si incearca sa-si invete primele cuvinte...plin de entuziasm, cu sperante si fara sa se gandeasca la un eventual esec. Sunt gata sa traiesc fiecare zi ca si cum ar fi ultima: fara remuscari, fara ,,dar daca?", sunt gata sa invat sa iert, sa uit, sa-mi bandajez singura ranile si sa ma ridic dupa fiecare dezastru...


Viata poate fi inteleasa doar privind in urma ,dar poate fi traita doar privind inainte!!!

Vaicareli

Ok sa incepem cu inceputu'.....am fost chinuita, silita, obligata sa scriu pe acest blog de catre surioara mea scorpie pe nume....stie ea si micutza si fara aparare cum sunt eu m-am supus acestor cruzimi. Bine poate am exagerat putin poate putin mai mult surioara mea nu e chiar o scorpie si nici nu m-a silit sa scriu( decat un pic...sa rugat de mn o ora) si ma convins printr-o postare"lingusitoare" cum zice ea. Surioara mea zice k trebuie sa ma prezint si k trebuie sa spun k ea e destepta....ok o sa fac si asta. Sunt cunoscuta sub numele de Biscuite, Eugenie, Scandurica (e de la silueta mea foarte impunatoare), Mitzi( asta n-am mai spus-o nimanui pana acum deci e live) si mai nou Ciupercutza dar cel mai bn e Miri si surioara mea e foarte desteapta si ea imi spune mereu asta da' yo batman batman..asta-i viatza ce sa faci. Oricum geamana mea nu a nimrit tocmai bine momentu' in care sa ma puna sa scriu pe acest blog pt k parca azi mai precis acum seara s-au adunat toate: tata k ii trebuie o carte si k e la mn, mama curioasa sa vada cu cine vb pe mess, fratimiu face k toate animalele prin casa, sormea ma streseaza si ma face sa-mi sara lacrimile din mine k dintr-o fantana arteziana printro postare,fostul..face figuri, yo sunt bolnava si alti aiuriti dupa mess cu care nu am vb de luni de zile si care se baga in seama acum de parca ar sti k nu mi-e bine care pun niste intrebari de te doare capu'.Ce sa faci asta-i viatza dar nu vreau sa ma plang tocmai pt k nu imi sta deloc in fire si pe desupra mai si urasc sa fac asta asa k sa vorbim despre altceva. Despre ce...despre ce...de o ora ma intreb asta...defapt stiu dar nu pot descrie in cuvinte ceea ce vreau sa spun.Cert e ca sufletul meu este ca un porumbel salbatic in aceste momente ce se zbate sa iasa la lumina dar se loveste de peretii orgoliului. Sunt confuza total...vreau sa fac multe lucruri pe care mi leam propus dar orgoliul ma da inapoi ca intotdeauna. E un sentiment de timiditate amestecat cu furie, ura si in cantitati foarte mici bucurie si entuziasm. Off bn k mai sunt oameni pe lumea asta care te trezesc la realitate (stiu ei cn si nu mai citi in timp ce scriu). Mult timp am vrut sa fiu cum era "toata lumea" mi se parea k ei sunt normali mi se parea k ma deosebesc de ei intr-un mod negativ si nu stiu de ce dar apoi am aflat k nu pot sa fiu k "toata lumea" pentru ca nici "toata lumea" nu poate sa fie k mn si nu va putea fi. Am facut acesta postare mai mult k o pagina de jurnal decat ce era normal sa scriu dar promit k data viitoare (daca va mai exista una...ma mai gandesc) sa scriu altceva k poate atunci voi fi intr-o dispozitie mai buna.

Pentru ea...

Viata e verde si apoi mori!!! Spun asta atunci cand stiu ca viata e nedrapta cu mine… M-am schimbat enorm de tare in ultima vreme, mi-as dori sa nu fie asa, as vrea sa fiu aceeasi eu din generala...stiu, asta nu se poate. Poate liceul sau poate noii colegi, poate doar faptul ca am descoperit cat de uracioasa poate fi viata si cum te poate calca in picioare, ca mai apoi sa spuna ,,Scuze!", poate ca aceste lucruri m-au facut sa-mi para mai dificil sa visez...sau poate lipsa EI...
Cine este EA? Este ingerul meu pazitor, mai mult decat o prietena, cea care este mereu suficient de puternica pentru a-mi da doua palme atunci cand gresesc si sa-mi spuna ,,Trezeste-te!" atunci cand traiesc din vise. A fost, este si va fi intotdeauna alaturi de mine chiar daca acum a devenit mai dificil. Odata cu plecarea din gimnaziu am pierdut o parte din ea. Nu mai este acolo, in ultima banca de la usa, mi-a disparut sprijinul...poate de-asta ma simt mai vulnerabila...
Eram puternica in generala...defapt purtam o cochilie in spatele careia se afla un om nepregatit pentru viata, dezorientat si gata sa cada in fata uraganelor vietii...Cochilia mea era EA...As minti daca as spune ca nu sunt fericita acum sau ca as ceda vreodata...nu...pentru ca sunt o luptatoare, dar una fara un scut...mult mai vulnerabila si mai timida!
Cam tragic ceea ce am spus...am cam dramatizat situatia, nu am pierdut-o si nici nu o voi pierde, doar ca a intervenit o mica distanta intre noi, iar faptul ca nu ne mai vedem zilnic nu ne va afecta prietenia, dar este dureros sa intri intr-o clasa in care EA nu este.
Sunt fericita cu viata mea si chiar daca nu o mai am acolo le-am descoperit pe Berry si Bufly...va iubesc fetelor... insa nimeni nu o va inlocui vreodata pe Miri.
Poate va crede ca ceea ce am scris aici este doar linguseala...nu-i asa, eu chiar o pretuiesc si chiar o iubesc, ingerul meu fara aripi!

Iubirea-un suflet ratacit

Intr-o noapte tarzie si rece te-am intalnit fara sa vreau ,fara sa stiu ...Erai un suflet ratacit asa cum sunt si eu ,un suflet uitat de anii grei si lungi ,neostenit de viata insa saturat de ea pana la o extremitate.Tot raul din lume se napustise asupra ta, astfel devenind un suflet ce se hraneste doar cu suflete .Treceau oameni langa tine nepasatori si tristi ,nu te vedeau si totusi viata lor continua.Eu am trebut pe langa tine si te-am privit in fata, ochii tai imi dadeau impresia ca ma vor descoperi definitiv in cateva clipe , ca ma cunosti de o viata si erau atat de cuprinzatori de culori deschise incet vedeam prin ochii tai o varietate de lucruri nebanuite.Tenta de culoare se schimbase ,devenind totul roz si de atunci viata mi s-a parut mai frumoasa ca niciodata .Pe haina ta neagra , invechita de ani ,se asevau razele lunii palide, creind o culoare nemarginit de frumoasa .Vedeam pe haina ta o carare de argint fermecate si din greseala am pasit pe ea. Din nou ochii tai ma tulburau , formand in mine un fior neexistent pana atunci si scantei de foc mi-au iesit atunci din suflet.Parca traiam o noua viata si tu suflet ratacit mi-o dadeai .Eram atat de captata de frumusetea ta incat nu am observat ca timpul trece , traiam intr-o vesnica eternitate ce se pare ca lumea de langa mine nu o traiau.
Unii erau prea obositi, altii erau prea ocupati, prea egoisti si au trecut pe langa tine nestiutori .Nu au stiut ce lasa in urma lor si nu vor stii niciodata .Eu nu ma puteam dezlipi de tine, nu puteam sa-ti dau drumul, caci eram dependenta de tine.Ma furasesi in paradisul tau, in imperiul de unde tu fugisei ca sa te cuibaresti in sufletele oamenilor.Sa le pastrezi gandurile, sentimentele, sa le mentii speranta vie, iluziile , visele..
Faceai si inca faci minuni in lume ,minuni care nu se pot povesti ,ci doar simti.Tu suflet ratacit, esti o fire schimbatoare ,ba vii si pleci, ba stai in sufletele oamenilor o viata intreaga si ii slujesti cu cea mai mare grija.Caci tu , nu esti nimeni altul decat sentimentul cel mai puternic si mai demn de respect in toata lumea asta si tu reprezinti "iubirea" ce putin oameni il simt si multi il cunosc.

De ce ?

De ce violet....probabil din cauza puterilor miraculoase a flacarei violet am ales culoarea de fond..uni nu o considera un lucru important sau un lucru care sa atraga atentia ...cu toate ca Emilulu vrea verde...eu vreau mov...Movul e frumos si mai nou are si puteri miraculoase si asa ca mov va fi..
De ce Gossip Girls..mmm..probabil ne place seria Gossip Girls sau am crezut ca e un lucru pe care ne defineste...Cu toate ca se zice ca o femeie e in totdeauna mai barfitoare sau ca femeilor le place sa faca asta ....nu e adevarat si e o alta discriminare intre sexe .Asa cum femeilor le place sa barfeasca si Barbatilor le place probabil femeile recunosc asta si barbati nu..
De ce un blog...de ce nu ..atata timp cand un blog acum e ca o carte de vizita virtuala sau chiar un jurnal ;))..

Un nou inceput...

,,Dragul meu NIMENI, nu stiu daca ai inteles pana acum dar omenirea nu este interesata de frustrarile tale, societatea este plina de oameni care, neavand tupeu sa spuna in fata ceea ce gandesc gasesc alte mijloace...felicitari ai revolutionat arta barfitului. Recunosc de data asta te-am descoperit mult mai direct si mai irascibil, iti multumesc ca m-ai facut sa realizez ceea ce cred ca stiam deja: frustrarea da pe-afara!

Apreciez si am apreciat intotdeauna persoanele care spun in fata ceea ce cred despre mine..., regret dar nu intri in aceasta categorie, iti gasim rapid un grup: cel al oamenilor care nu pot aprecia criticile si deci nu pot realiza ceva constructiv cu ele, ceva mai bun. Imi cer scuze oficial pentru faptul ca uneori sunt poate prea directa, voi incerca sa te barfesc, asta ca tu, NIMENI, sa te simti in elementul tau, si sa nu te astepti sa tac...este parerea mea si cred ca am dreptul sa mi-o exprim. Pana acum cateva zile incepusem sa accept faptul ca nu suntem toti la fel de maturi si ca poate nu am avut toti o copilarie fericita...probabil pe unul dintre noi l-a scapat doctorul la nastere in cap, si nu am fost eu acela...asta e sigur.

Iti accept parerea si nu o sa comentez ceea ce ai scris la adresa mea, nu o sa-ti comentez criticile insa limbajul tau, putin cam obscen din punctul meu de vedere nu releva decat lipsa de caracter.

Probabil ca tu te asteptai sa tac, sa zambesc si sa accept ceea ce te-ai hotarat sa scri intr-o noapte in care probabil si somnul te parasise, ,,micuta blonda Natalia"!

Cred ca puteai la fel de bine sa scrii acea postare in limba rromanes, cred ca devenea mai corecta din punct de vedere gramatical. Pana acum nu a incercat nimeni sa te schimbe si promit ca nici nu va incerca...ceea ce reprezinti tu este ireversibil.

Cat despre faptul ca joc wow sau cs, am o veste pentru tine: joc pentru ca intelectul imi permite, pacat ca tu ai ramas inca la solitaire.

Nu vreau sa va plictisesc cu conflictele mele, mai ales cand aceastea sunt legate de un copil mare. A fost mai mult un ,,accept” la ceea ce NIMENI a creat.

Probabil veti spune ca postarea aceasta pica putin cam prost...dupa doua povestiri pline de charm si emotie...nu suntem toti la fel. Bufly si Berry au fost putin mai sensibile, eu nu sunt!

Viata e verde si apoi mori...NIMENI, mi se pare mie sau esti putin cam verde la fata..."

Asta a fost ultima postare dupa Vanilla si am tinut sa fie prima dupa Gossip. Tot eu: Emily, Emilulu sau mai simplu...Maria, vin si spun ceea ce deranjeaza, asta sunt...desi blogul este despre barfa consider ca e momentul sa spunem lucrurilor pe nume. Vanilla s-a prabusit datorita acestei postari, dar Gossip ia nastere prin ea.

Probabil in acest moment sunt multi care ar da orice doar ca eu sa nu mai public, ei bine dragilor asta nu se va intampla, m-am intors, mai in forta ca niciodata!

Probabil veti spune ca ceea ce fac acum este atac la persoana...nu va contrazic, ba chiar va dau dreptate>:). Fara resentimente, ,,e doar o gluma" asa cum ar spune unul dintre colegii mei.

Sa revenim la blog...este unul nascut din prietenie, din dorinta de a scapa de cenzura si poate dintr-un bob de razbunare...