Mama...

Eram un ghemotoc fara griji si fara vreo idee despre cat de grea este viata si mainile tale ma aparau de fiecare furtuna, seara de seara in bratele tale gaseam linistea de care aveam nevoie, mangaierea ta ma adormea si te strangeam tare de mana toata noaptea ca nu cumva sa pleci, iar dimineata zambetul tau imi dadea ambitia de a continua ceva ce, la varsta respectiva, parea cel mai greu lucru din lume...
Imi spuneai zilnic ca omul trebuie sa fie drept ca sa poata fi considerat cu adevarat om, ca eu trebuie sa fiu sincera, constienta de puterile mele, modesta, dar puternica... mi-ai spus ca lumea este rea, ca nu trebuie sa ma razbun, dar nici sa ma las jucata in picioare. Spre bucuria mea ti-am mostenit ambitia, puterea de a lupta si meticulozitatea, asa ca nu mi-a fost foarte greu sa ajung ceea ce astazi sunt... Ai tinut sa cresc inconjurata de tot ceea ce imi trebuie, sa am tot ce imi doresc, sa primesc lectiile asa cum mi le da viata, ca sa pot invata ceva din ele...
Poate nu mereu a fost usor sau poate nu a fost niciodata usor, insa m-ai ferit de toate grijile, care in mod cotidian iti apasa sufletul, mi-ai spus ca trebuie sa ma descurc singura uneori si am reusit, asta pentru ca stiam ca orice s-ar intampla tu, voi, sunteti acolo, privind din umbra, gata sa-mi sariti in ajutor daca nu reusesc.
Niciodata nu mi-ai spus nu se poate, niciodata nu mi-ai spus "vreau sa fii de 10", insa mi-ai aratat ca este bine sa fiu, si asta nu pentru voi, ci pentru mine... Mi-ai spus mereu: "Atata timp cat nu ai dat foc in urma ta, acasa te poti intoarce orice ar fi!" si am facut fiecare pas in viata constienta de asta si de faptul ca voi sunteti mandri de ceea ce sunt. M-ai invatat sa lupt pentru ce-mi doresc si mi-ai aratat ca lucrurile nu le pot obtine stand si asteptand sa pice din cer, mi-ai aratat respectul si importanta lui, mi-ai dat toata dragostea din lume, explicandu-mi ca si eu trebuie sa ofer la randul meu, chiar fara a cere...
Nu mai sunt acel ghemotoc cu parul lung si cret care seara iti soptea cu un zambet fortat: "Mami, de gâgât sau pe păcioale?" si nici pustoaica de clasa intai care vine sa-ti spuna ca divorteaza de colegul de banca pentru ca el s-a jucat cu alta fata, insa sunt tot eu, putin mai matura poate, dar cu acelasi suflet de copil... inca mai fug catre usa atunci cand stiu ca urmeaza sa vii acasa, asteptandu-te cu un zambet larg si intreband: "Ce mi-ai adus?", inca mai am nevoie de imbratisarea ta care alunga orice rau si inca mai sun de zece ori pe zi intreband: "Mami, unde imi este...?"... Oricat as creste si oricat de matura as fi tot o sa am nevoie de sfaturile tale, de zambetul tau, de "te iubesc"-ul tau, pentru ca atata timp cat am parinti ma numesc copil...
Iti multumesc pentru tot ceea ce faci, ai facut si vei face pentru mine. Imi cer scuze pentru fiecare moment in care comportamentul meu te-a ranit sau suparat, stiu bine ca nu ai pus la suflet si ca ai iertat, insa vreau sa stii ca regret enorm fiecare gest necugetat. Te iubesc mami!
P.S. M-am gandit mult la un titlu care sa cuprinda tot ceea ce simt si am realizat in cele din urma ca nu exista unul mai potrivit decat cel mai sfant cuvant rostit vreodata...mama!