Cum am ajuns aici? Mai bine zis: cum am ajuns pana aici? Simt cum banca de sub mine vibreaza, stiu ca trenul va sosi in statie si odata cu banca intreg universul meu se clatina. Pari asa fericit, ma sperie fericirea ta, asta pentru ca stiu ca eu o voi distruge, asa cum probabil eu am provocat-o. Urasc garile. Bietele peroane, martore tacute ale atator lacrimi, despartiri, intalniri, cereri in casatorie si motive de divort, de ce m-as ralia la asta? Nu vreau o amintire in gara!
In fond ce cautam aici? Cine pleaca? Tu? Eu? Amandoi? Nu, niciunul nu pleaca, nu acum, in trenul asta nu este loc pentru povestea noastra. Oare vom gasi unul in care sa fie? Cu siguranta! Personalul fericirii noatre ne asteapta, poate nu acum, poate nu in gara asta, dar de ce ne-am opri la o singura gara? E lumea plina de gari!
Totusi, ce ai zice daca am astepta trenul ala pe un camp? Departe de aglomeratia asta, departe de ochii lor. Sarim din mers si vedem apoi unde ajunge, astfel vom avea curajul sa coboram oriunde vrem, o gara parasita, un oras uitat de lume, o poveste simpla, frumoasa!
Imi doresc sa ma privesti mai mult, cumva privirea ta ma evita, te uiti la mine doar atunci cand ma vezi pierduta, nesigura, speriata...priveste-ma acum! Sunt puternica pentru noi, uita-ma cum lupt. Urasc faptul ca imi cunosti slabiciunile, nu-s obisnuita cu asta. In fond nu sunt obisnuita cu nimic din toate astea..." premiere", asa cum ai spune tu.
Ti-am spus vreodata cat imi place sa ma tii de mana? Ei bine iubitule, asta ma face puternica, atunci stiu ca oriunde as merge esti cu mine. Iti strang palma, iar aratatorul tau deseneaza mici cerculete pe incheietura mea, nu-i nevoie sa ma privesti in momentul asta, stiu ce simti. Uita de tren, uita de ei, uita de tot! Hai sa o luam la pas pana apare vagonul nostru, ce zici? Poate il vom prinde pe drum...sau poate va trebui sa mergem pe jos pana la destinatie...oare vei obosi sa ma tii de mana?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu