A trecut o saptamana si, abilitatile dobandite prin absolvirea unui liceu economic, ma obliga sa fac un bilant al celor intamplate.
M-am indragostit de orasul asta minunat... Micul Paris, mai degraba Londra in mizerie, insa impactul pe care l-a avut asupra mea este inimaginabil.
Pleci de acasa cu o geanta de vise, pleci prost, foarte prost, insa increzator, plin de tine, ajungi aici si jungla asta de oras te invata cum sa te nasti din nou, te face constient de pozitia ta, te face sa vrei mai mult, te injoseste in ultimul hal ca sa iti arate ca ignoranta asta in care ai trait pana acum poate fi depasita.
Am aflat ca iubesc metroul, mai putin atunci cand trebuie sa merg singura, urasc sa merg singura, in schimb imi place in RATB, e mai confortabil sa nu ai pe nimeni cu tine, insa am descoperit ca nu conteaza unde esti, ce ora este sau cat de frig este afara daca esti cu persoana potrivita. Am fost uimita sa observ ca de fapt fotbalul privit din tribune se vede in HD :)), ca Facultatea de matematica si informatica are vreo 15 intrari, ca romantismul e in oameni, nu in locuri, iar Bucurestiul chiar este un oras plin de iubire.
A inceput goana dupa amintiri, prieteni, libertate, este al naibii de greu, insa asa cum am spus mereu: nimic nu este usor, era momentul sa ne mai trezim si la realitate, asa ca: bun venit in lumea reala!


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu